Generale Istoric Clima


7MAgFTJ3LMgT4C3yD6bL3TSV
    Orașul Ștefănesti din județul Argeș a luat ființă ca urmare a declarării ca oraș a comunei Ștefănești, județul Argeș prin Legea nr. 83 din 05.04.2004. Conform acestei legi, satele ce aparțin orașului Ștefănești sunt urmatoarele: Ștefănești, Enculești, Golești, Izvorani, Ștefăneștii-Noi, Valea Mare Podgoria, Viișoara, Zăvoi.
    Orașul  se întinde pe o suprafață de 60 km, învecinându-se spre S-V cu municipiul Pitești, spre N – V și N cu comuna Mărăcineni și orașul Mioveni, spre E cu comuna Călinești, spre S cu comunele  Oarja și Bradu, conform hărții orașului Ștefănești (parte integrantă din prezentul statut).  Este situat în partea central – sudică a județului Argeș, la sud-est de municipiul Pitești, la intersecția paralelei de 44 53’ latitudine nordică cu meridianul de 24 56’ longitudine estică. La 18 km spre nord trece paralela de 45 și nu departe de limita estică a orașului trece meridianul de 25 longitudine estică, aceste două coordonate geografice arătându-ne amplasarea orașului în partea central – sudică a țării.          Ștefăneștiul, veche așezare omenescă, ale cărei începuturi se pierd în negura vremurilor, se înscrie, prin trecutul său bogat în date și evenimente, prin prezentul și prin perspectivele ce se conturează, în rândul celor mai importante localițăți ale județului Argeș. Cercetările arheologice au dus la descoperirea unor topoare de piatră vechi de aproximativ 4.500 – 6.000 ani, a unor monede datând de pe vramea dacilor (în zona Târgu – Dealului), precum și a unor depozite de vase de lut din epoca feudalismului timpuriu. Cele mai vechi așezări din perimetrul orașului, respectiv Golești și Ștefănești, sunt consemnate într-un act emis la data de 5 august 1452, prin care voievodul Vladislav al II – lea întărește mai multe proprietăți din zona unor boieri.
A treia așezare, în ordinea apariției în documente, este Izvorani, din care, în anul 1493, domnitorul Vlad Călugărul donează o vie Mânăstirii Glavavioc, situată în sudul actualului județ Argeș. Denumirea de Valea Mare apare pentru prima data într-un document emis de domnitorul Pătrașcu cel Bun, tatăl lui Mihai Viteazul, când, delimitând proprietățile unor boieri de cele ale unor mânăstiri, amintește de apa Valea Mare ca hotar între aceste proprietăți. Întâlnim de asemenea, în documente, ca posesori de terenuri, pe teritoriul actualului oraș Ștefănești, pe Mihai Viteazul, Frații Buzești, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, familia Goleștilor, familia Brătienilor. De la domnitorul Matei Basarab ne-a ramas Crucea din Piatră de Albești, prin care domnitorul reglementa obligațiile de vinariciu, spre a evita abuzurile funcționarilor ce strângeau aceste dări de la producători, Cruce ce se află în fața Căminului Cultural Ștefănești.
În zona Valea Mare se mai pastrează ruinele conacului lui Constantin Brâncoveanu; casa (acum, Muzeu memorial) în care a trăit cel mai mare romancier al neamului romanesc Liviu Rebreanu, precum și vila fostei mari actrițe Lucia Sturza Bulandra. Tot pe teritoriul orașului Ștefănești întâlnim și conacul familiei Goleștilor (actualmente, Muzeul Golești), precum și fostul conac ,,Florica’’ al familiei ce a dat țării doi dintre făuritorii României moderne, respectiv pe I.C. Bratianu și fiul său Ionel I.C. Bratianu – personalități de care se leagă evenimente de seamă ale istoriei țării noastre, precum Revoluția de le 1848, Unirea Principatelor din 1859, Războiul de Independentă din perioada 1877-1878 și Făurirea Statului Național Unitar Român în urma primului razboi mondial din perioada 1916-1918.
Are o climă temperat continentală de tranziție, specifică pentru Europa centrală, cu patru anotimpuri distincte, primăvarăvarătoamnă și iarnă. Diferențele locale climatice se datorează mai mult altitudinii și latitudinii, respectiv mult mai puțin influențelor oceanice din vest, ale celor mediteraneene din sud-vest și celor continentale din est. Temperaturile medii anuale scad ușor de la sud(10°-11°C) spre nord(8,5°-9°C), variație datorată atât latitudinii cât și distribuției reliefului țării. De asemenea, temperatura scade odată cu creșterea altitudinii ( scade cu 6° la fiecare 1000 m).
Temperaturile maxime medii anuale oscilează între 22°C și 24°C în timpul verii, respectiv între -3°C și -5°C, în timpul iernii. Temperaturile extreme înregistrate în România au fost de -38.5°C, la Bod (județul Brașov),  pe 25 ianuarie 1942, și de +44.5°C la Ion Sion (județul Brăila), pe 10 august 1951. Media anuală a precipitațiilor, urmând scăderea treptată a influențelor oceanice și mediteraneene, scade ușor de la vest la est. Media anuală a precipitațiilor căzute (calculate pe întreg teritoriul) este de 637 mm anual, cu valori sensibil mai ridicate în zonele montane (1.000 – 1.400 mm/an, stațiunea Stâna de Vale este considerată “polul ploii din România”) și progresiv mai scăzute spre est, în Băragan fiind de sub 500 mm/an, iar în Dobrogea și Delta Dunării coborând sub 400 mm/an.  Vara este un anotimp călduros, care durează de la începutul lui mai la jumătatea lui septembrie în câmpiile din Sud și Vest. În sudul României există peste 40 de zile „tropicale”(cu temperaturi peste 30 de grade Celsius) și peste 90 de zile de vară (cu temperaturi peste 25 de grade Celsius). Temperatura maximă absolută din România este de 44,5 de grade Celsius, și s-a înregistrat la Ion Sion, lângă Brăila, pe 10 august 1951. Adesea, vara apar furtuni puternice cu cantități mari de precipitații.
De notat că în zonele montane din Nord și Centru vara este un anotimp temperat, cu puține zile tropicale sau de vară, și cu nopți răcoroase. Toamna este un anotimp mai scurt, de tranziție, cu perioade lungi de uscăciune alternând cu perioade de ploi. În a II-a parte a lunii octombrie vin primele înghețuri, iar în noiembrie primele ninsori. În câmpii, acestea se manifestă adesea mai târziu decât în restul țării. Iarna este un anotimp friguros, în care masele de aer rece venite din Est aduc temperaturi de până la -20 de grade Celsius sau chiar sub (recordul este de -38,5 grade Celsius, la Bod, lângă Brașov, înregistrat la data de 25 ianuarie 1942). Zăpada nu este abundentă comparativ cu alte state europene, atât datorită lipsei de precipitații cât și datorită creșterilor frecvente de temperatură. În Sud și Vest cu precădere, stratul de zăpadă se topește și reface de câteva ori în decursul unei ierni.
Primăvara este un alt anotimp de tranziție, relativ scurt. Temperatura crește cu repeziciune, înghețurile dispărând în luna aprilie. Temperatura medie anuală variază de la 11 grade Celsius în lunca Dunării, la 6 grade Celsius în Harghita.  Temperatura medie a lunii iulie variază între 26 grade Celsius și 18 grade Celsius tot în funcție de regiune. În ianuarie, aceste temperaturi variază de la 0°C (la Băile Herculane sau la Mangalia) la -6 grade Celsius (în depresiuni).