Zona Stefanesti

De peste 2000 de ani, pe data de 25 octombrie sărbătorim ”Focul lui Sumedru (Sâmedru)”, sau ”Ziua soroacelor”. Această tradiție, probabil una dintre cele mai vechi păstrate la noi, se mai ține în prezent în zona Subcarpaților, în Vâlcea, Brașov, Argeș (în special în Ștefănești, Topoloveni, Călinești, Leordeni, Bogați), Dâmbovița și Călărași. Personajul care are a preluat numele din sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dumitru de la Tesalonic (26 octombrie), este posibil să fi fost un vechi zeu care murea și învia în vechea noastră cultură populară. Ritualul care se păstrează și în zilele noastre, consta în aprinderea focurilor uriașe la lăsarea întunericului, în jurul cărora se aduna tot satul. În mijlocul focului uriaș format din vreascuri, se punea tulpina unui arbore tăiat din pădure, reprezentându-l chiar pe zeul care moare și renaște în fiecare an, iar întregul sat spunea în cor, asemenea unui descântec: ”Hai la focul lui Sâmedru!” Femeile împărțeau simbolic nuci, mere, covrigi, struguri, prune uscate și vin, în timp ce așteptau cu toții prăbușirea lemnelor arse. Acesta era simbolul renașterii zeului. Cărbunii din acest foc erau folosiți apoi pentru fertilizarea grădinilor și livezilor satului, pentru a aduce culturi bogate anul viitor. În unele locuri, sărbătoarea aceasta se mai numește și ”Ziua soroacelor”, deoarece în această zi luau sfârșit învoielile făcute de Sângiorz (ziua Sfântului Gheorge). De asemenea, exista o legătură și cu păstoritul, de la Sângiorz și până la Sâmedru fiind exact 6 luni, Sângiorzul reprezentând deschiderea sezonului, iar Sâmedru însemna închiderea lui, deci venirea iernii. Se spune că toți copiii care sar peste Focul lui Sâmedru (Sumedru) în această noapte vor fi sănătoși, iar tinerii se vor căsători chiar în acest an.