Școala Goleștilor (1826)

Aici, la Golesti, pe la 1800, a fost dată în folosință prima școală românească din mediul rural de către boierul și cărturarul Radu Golescu, unul dintre înaintașii familiei istorice Golescu. Din 1826 a fost redeschisă de către Dinicu Golescu, aici practicându-se învățământul după modelul lancasterian sau monitorial. Pentru aceasta, elevii mai mari, care deprinseseră tainele scrisului, cititului și socotitului, îi puneau pe cei mai mici după niște semicercuri și îi supravegheau, cerându-le să repete. Această școală este conservată în cadrul Muzeului Golești, unde stă ca mărturie a tradițiilor îndepărtate ale procupărilor pentru învățământ în această localitate, aleasă ca reședință de-a lungul istoriei de către însemnate familii boierești, voievozi și înalți demnitari ai neamului românesc.