246 de ani de la nașterea lui Dinicu (Constantin) Golescu

Orașul nostru a fost un centru de interes cultural, educațional și politic timp de secole, prin exponenții a două familii extrem de importante și valoroase: Golescu și Brătianu.

Constantin (Dinicu) Golescu s-a născut la 7 februarie 1777 la moșia de la Golești, fiind fiul cel mai mic dintre cei patru copii ai lui Radu Golescu și Zoiței Florescu.

După cum am mai menționat, el este primul român care a scris un jurnal de călătorii, peregrinând prin Transilvania, Banat, Ungaria, Austria, Italia, Germania și Elveția. Datorită acestor călătorii, Dinicu Golescu a militat pentru iluminarea culturală în Țara Românească, înființând, la Golești, o școală la care aveau acces copiii din toate categoriile sociale. Astăzi, acest lucru ni se pare firesc, însă pe atunci aveau acces la educație numai copiii nobililor. De asemenea, s-a aflat printre cei care au pus bazele Societății Literare din București, punându-și la dispoziție pentru aceasta propria casă de pe Podul Mogoșoaiei. A subvenționat apariția primei gazete în limba română editată în străinătate, ”Fama Lipschii”, apărută la Leipzig, contribuind apoi la tipărirea ”Curierului românesc” al lui Ion Heliade – Rădulescu. Printre altele, lui Dinicu Golescu îi plăceau foarte mult muzica și teatrul, insistând, în acest sens, pentru crearea unei orchestre.

Unul dintre proiectele sale care dovedește că marele nostru cărturar era cu mult înaintea vremurilor, a fost întemeierea unei școli de fete în București care, din păcate, nu s-a putut înfăptui din cauză că a murit de holeră, la 5 octombrie 1830.

Boierul vizionar din Ștefănești nu doar că a contribuit el însuși la dezvoltarea și modernizarea țării, dar și-a crescut copiii în același spirit, familia Golescu fiind una dintre cele mai importante din istoria României, susținând, sau participând la toate evenimentele importante care au definit istoria, cultura și educația de care ne bucurăm cu toții astăzi.

Conacul în care a trăit familia Golescu poate fi vizitat în fiecare zi, fiecare turist beneficiind de unul dintre cele mai profesioniste ghidaje pe care le poate oferi un muzeu.

Pentru mai multe detalii, accesați link-ul de mai jos: