M.S.

Noiembrie este cea de-a unsprezecea lună a anului în calendarul gregorian, însă denumirea provine din limba latină, ”novem” însemnând ”nouă”, pentru că era cea de-a noua lună în calendarul roman. În calendarul tradițional românesc, luna noiembrie se numește ”Brumar” sau ”Promorar”, pentru că acesta este timpul brumei, vântul este din ce în ce mai rece și bate cu putere, sunt însămânțate grânele și totul este pregătit pentru iernat. I se mai spune și ”Vinar”, deoarece este vremea în care mustul începe să ”fiarbă” și se transformă în vin. Brumar este luna șezătorilor, a postului, a sărbătorilor precreștine: ”Filipii de toamnă”, ”Ziua lupului”, ”Ziua strigoilor”, dar și a celor creștine: ”Cosmandinul”, ”Sfinții Arhangheli”, ”Ovidenia”, ”Sântandrei”. Există mai multe legende populare românești potrivit cărora lunile anului sunt ”cei doisprezece fii ai anului”, ori ramurile unui copac bătrân. Se spune că toate lunile anului care au litera ”r” în denumire sunt luni friguroase. Fiecare lună din calendarul tradițional are o denumire cu o anumită semnificație legată de fenomenele meteorologice și sugerează prin numele său fie o activitate din viața oamenilor, fie o tradiție. Anul acesta, luna noiembrie pare atipică și ne permite să ne bucurăm de soare, motiv pentru care vă îmbii la o plimbare prin Ștefănești cu o imagine de la ”Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești”.

La data de 1 septembrie 1944 se stingea din viață, la Valea Mare, creatorul romanului modern, Liviu Rebreanu. Marele scriitor transilvănean și-a petrecut ultimii 14 ani aici, în Ștefănești, acesta fiind și locul unde a scris romanele ”Răscoala”, ”Jar”, ”Gorila” și ”Amândoi”. Iată ce scria despre locurile acestea, cele care i-au adus liniște în ultima parte a vieții: ”La Valea Mare, unde m-am instalat avem o mică, dar adevărată gospodărie. Prima mea proprietate reală. Să-mi ajute Dumnezeu să trăiesc să mă pot bucura puțin de ea. Evident că facem mereu planuri de viitor, cum s-o mărim, cum să schimbăm casa și s-o înfrumusețăm… Cât este, e foarte bine. Am un adăpost pentru orice împrejurare.” Deși a fost înmormântat la biserica ”Nașterea Maicii Domnului” de la Valea Mare, rămășițele pământești ale lui Liviu Rebreanu au fost mutate la Cimitirul Bellu. Astăzi se mai păstrează aici doar crucea originală de la înhumare.

Dacă ți-ai propus să-ți petreci minivacanța în România, de ce nu ai alege Argeșul? Îți promit că nu te vei plictisi. Iată ce-ți propun: Știu, sunt subiectivă, dar încep cu orașul meu. Deși mic, Ștefănești este încărcat de locuri cu semnificații istorice și culturale aparte. Nu degeaba au ales acest loc multe personalități, începând cu voievozii Mihai Viteazu, Matei Basarab, ori Constantin Brâncoveanu, continuând cu două dintre cele mai importante familii românești (Golescu și Brătianu) și terminând cu Nicolae Grant, Ion Pillat, Liviu Rebreanu, sau Lucia Sturdza Bulandra. Așadar, de ce nu ți-ai începe călătoria cu o vizită la Muzeul Golești https://muzeulgolesti.ro/ro/ ? Locul este absolut extraordinar, încărcat de istorie și cultură, dar și cu zone de distracție pentru copii. Aceștia pot încerca tiroliana, ori pot călări un ponei, sau, de ce nu, se pot înscrie la unul dintre atelierele de creație. Adulții pot vizita conacul familiei Golescu, foișorul din care a fost arestat Tudor Vladimirescu, prima școală slobodă obștească, sau muzeul etnografic în aer liber. Pentru toate acestea este nevoie să îți rezervi câteva ore bune. Dacă vrei, poți merge acolo sâmbătă, 12.08.2023, de la ora 22:00 să vezi Perseidele. Intrarea este liberă. Tot în Ștefănești se află și unul dintre cele mai ”tinere” muzee din țară, Muzeul Național Brătianu https://www.muzeulnationalbratianu.ro/ , fostul domeniu boieresc al celebrei familii de politicieni. În apropierea muzeului se află Biserica ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, sau ”Biserica Brătienilor”, monument istoric important, deosebindu-se de celelalte lăcașuri de cult prin faptul că pe ziduri sunt pictați filosofi, sau poeți antici. De acolo nu plecați sigur cu mâna goală, pentru că măicuțele prepară niște dulciuri delicioase. La o aruncătură de băț se află municipiul Pitești, cunoscut mai ales pentru ”Simfonia lalelelor”. Dacă ești pasionat de astronomie, orașul pictorului Rudolf Schweitzer-Cumpăna are un Planetariu în care poți petrece […]

Transfăgărășanul este probabil cea mai celebră șosea montană din estul Europei, situată în Munții Făgăraș. Povestea sa începe în perioada comunistă, în anii 1970, când s-a ordonat construirea sa, ideea din spatele acestui proiect nefiind cea de obiectiv turistic, ci de a asigura o rută strategică în cazul unui eventual atac al forțelor militare din partea estică. Lucrările de construcție au început în 1970 și au fost finalizate în 1974, cu un efort masiv al armatei și al muncitorilor. Traseul Transfăgărășanului străbate cele mai înalte vârfuri ale Munților Făgăraș, inclusiv vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf din România, cu o altitudine de 2.544 de metri. Construcția Transfăgărășanului a fost extrem de dificilă, iar muncitorii au întâmpinat numeroase obstacole, Munții Făgăraș fiind cunoscuți pentru terenul lor dificil, cu versanți abrupți și văi adânci. Lucrările au necesitat săpături în stâncă, construcția a numeroase tuneluri și poduri și ridicarea unor segmente de drum spectaculoase, suspendate pe stânci De-a lungul construcției, peste 6.000 de tone de explozivi au fost utilizate pentru a se croi drum prin munți. Condițiile de lucru au fost extreme, mai mult de 40 de soldați și muncitori pierind în timpul construcției. În onoarea acestora, a fost ridicat un memorial lângă șosea. Traseul nostru de basm este cunoscut pentru serpentinele sale spectaculoase, peisajele uluitoare și podurile impresionante. Pe parcursul celor aproximativ 90 de kilometri de traseu, șoseaua străbate păduri dese, cascade impresionante și lacuri glaciare. El a devenit o atracție turistică importantă după căderea regimului comunist în 1989 și este deschis în general între lunile iunie și octombrie, turiștii putând explora această rută impresionantă cu mașina, motocicleta sau bicicleta. Transfăgărășanul a câștigat și mai multă popularitate internațională în urma unor emisiuni auto de televiziune care l-au considerat ca fiind unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume. De ieri, 22 iunie […]

Județul Argeș, situat în inima Munteniei, este un teritoriu bogat în istorie, cultură și tradiții. De-a lungul timpului, această regiune a fost martora unor evenimente remarcabile și a fost locuită de oameni harnici, credincioși, creativi și înțelepți. De aceea, Argeșul nostru este foarte bogat în mituri și legende, din multitudinea cărora este greu de ales, dar astăzi îmi doresc să amintesc trei dintre cele mai frumoase povești. Legenda Mănăstirii Curtea de Argeș:Una dintre cele mai cunoscute și impresionante legende din județul Argeș este cea legată de Mănăstirea Curtea de Argeș. Conform tradiției, meșterul Manole, cel care construia mănăstirea, nu reușea să finalizeze lucrarea, iar zidurile se prăbușeau în fiecare noapte. Într-un vis, Manole a aflat că singurul mod de a face mănăstirea să reziste era să fie sacrificată soția sa, Ana. Astfel, într-un gest de disperare și devotament pentru creația sa, Manole a zidit-o de vie în zidurile mănăstirii, creând unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din România. Legenda Cetății Poenari este strâns legată de domnitorul Vlad Țepeș, cunoscut și sub numele de Dracula. Potrivit legendei, în timpul domniei sale, Vlad Țepeș a ordonat construirea Cetății Poenari pe vârful unui munte abrupt, în apropierea râului Argeș, în secolul al XV-lea. Se spune că pentru a-și consolida puterea și a-și proteja domeniile de inamici, Vlad Țepeș a folosit munca forțată a prizonierilor pentru a construi cetatea. Zidurile sale solide și poziția strategică au făcut din aceasta un loc aproape inaccesibil. O altă legendă legată de cetatea Poenari implică soția lui Vlad Țepeș, numită Anastasia. Se spune că turcii au capturat-o și au ținut-o prizonieră în cetate. Anastasia, aflată într-o situație disperată, s-a aruncat de pe zidurile cetății în râul de dedesubt pentru a scăpa de captivitate. Gestul ei tragic a adăugat o aură de mister și romantism legendei Cetății […]

Astăzi ne bucurăm să vă împărtășim despre una dintre cele mai așteptate și îndrăgite sărbători pentru cei mici – Ziua Internațională a Copilului! Așa cum ne-am obișnuit, în iecare an, pe 1 iunie, întreaga comunitate se unește pentru a sărbători copilăria și pentru a aduce zâmbete pe chipurile micuților noștri. Ștefăneștiul devine un adevărat tărâm al distracției și al bucuriei! Primăria Orașului Ștefănești, Centrul Cultural și întreaga comunitate locală se mobilizează pentru a crea un program special dedicat copiilor. Începând cu ora 17:00, noul parc amenajat în zona blocurilor 9 și 14 se va transforma într-un loc magic, plin de activități și surprize. Parcul va fi animat de jocuri, activități creative și spectacole care îi țin pe cei mici în suspans și îi fac să râdă de bucurie. Se vor organiza ateliere de pictură pe față, spectacole interactive, vor fi prezente mascote și personaje de poveste, se vor modela baloane și va fi muuultă distracție cu dansuri și cântece care vor crea o atmosferă contagioasă de bucurie și fericire! Așadar, așteptăm copiii din Ștefănești să fie rasfățați și să se simtă speciali de ziua lor, joi, 1 iunie 2023, începând cu ora 17:00!

Fără îndoială, avem norocul de a trăi în cel mai frumos județ din România! Argeșul este încărcat nu doar de istorie și cultură (să ne amintim că a dat două capitale ale Țării Românești, aici a fost documentată prima scrisoare, s-a deschis prima școală în care au putut învăța copiii din toate categoriile sociale, are cel mai frumos drum din lume și cei mai înalți munți din țară – dacă ar fi să ne lăudăm puțin), dar avem și peisaje paradisiace, pline de tradiții și legende. Pe scurt, am putea spune că județul Argeș este un ținut de basm! Și așa cum știm, basmele sunt făcute cunoscute prin transmiterea lor din generație în generație! Astăzi, la Consiliul Județean Argeș, s-a ținut o conferință despre înființarea Organizațiilor de Management al Destinațiilor, acestea reprezentând mijloace și oportunități reale de a ne face cunoscut județul, cel care are cele mai frumoase locuri și povești, dar și cei mai harnici oameni! Nu doar că se va explora potențialul turistic nelimitat al ținutului nostru, dar va avea un impact semnificativ în dezvoltarea economică locală. Iată, deci, că locurile noastre minunate se vor face cunoscute peste generații, asemenea unui erou de basm!

Încă din anii ’60, la Muzeul Golești s-au realizat foarte multe filme românești, dintre care merită menționate ”Haiducii”, ”Bătălie pentru Roma”, ”Tănase Scatiu”, ”Iancu Jianu Zapciul”, ”Trandafirul galben”, ”Ciuleandra”, ”Coana Chirița” și ”Trenul vieții”. Zilele trecute, timp de zece ore, cunoscutul muzeu a fost gazda echipei filmului ”Moromeții 3”, în regia lui Stere Gulea. Din distribuție fac parte actori foarte valoroși, dintre care amintim pe Horațiu Mălăele, Alex Călin, Răzvan Vasilescu, Oana Pellea, Dorina Chiriac și mulți alții. Spre deosebire de primele două părți, bazate pe scrierile lui Marin Preda, de data aceasta scenariul este unul original, care îi aparține lui Stere Gulea. Firul narativ al celei de-a treia părți din această saga îl prezintă pe Niculae Moromete, ajuns în anii ’50 un tânăr scriitor foarte apreciat, dar care este pus în fața unei alegeri dificile: dacă face parte din sistem (susține linia partidului comunist) va fi recompensat, dar dacă nu, va plăti chiar cu libertatea. Așadar, în 2024, atunci când va avea loc premiera, îi vom putea vedea pe marii actori interpretând povestea celebrilor săteni din Siliștea-Gumești, în cel mai potrivit cadru pentru înfățișarea satului românesc dintr-o perioadă esențială a societății și culturii românești.

Orașul nostru a fost un centru de interes cultural, educațional și politic timp de secole, prin exponenții a două familii extrem de importante și valoroase: Golescu și Brătianu. Constantin (Dinicu) Golescu s-a născut la 7 februarie 1777 la moșia de la Golești, fiind fiul cel mai mic dintre cei patru copii ai lui Radu Golescu și Zoiței Florescu. După cum am mai menționat, el este primul român care a scris un jurnal de călătorii, peregrinând prin Transilvania, Banat, Ungaria, Austria, Italia, Germania și Elveția. Datorită acestor călătorii, Dinicu Golescu a militat pentru iluminarea culturală în Țara Românească, înființând, la Golești, o școală la care aveau acces copiii din toate categoriile sociale. Astăzi, acest lucru ni se pare firesc, însă pe atunci aveau acces la educație numai copiii nobililor. De asemenea, s-a aflat printre cei care au pus bazele Societății Literare din București, punându-și la dispoziție pentru aceasta propria casă de pe Podul Mogoșoaiei. A subvenționat apariția primei gazete în limba română editată în străinătate, ”Fama Lipschii”, apărută la Leipzig, contribuind apoi la tipărirea ”Curierului românesc” al lui Ion Heliade – Rădulescu. Printre altele, lui Dinicu Golescu îi plăceau foarte mult muzica și teatrul, insistând, în acest sens, pentru crearea unei orchestre. Unul dintre proiectele sale care dovedește că marele nostru cărturar era cu mult înaintea vremurilor, a fost întemeierea unei școli de fete în București care, din păcate, nu s-a putut înfăptui din cauză că a murit de holeră, la 5 octombrie 1830. Boierul vizionar din Ștefănești nu doar că a contribuit el însuși la dezvoltarea și modernizarea țării, dar și-a crescut copiii în același spirit, familia Golescu fiind una dintre cele mai importante din istoria României, susținând, sau participând la toate evenimentele importante care au definit istoria, cultura și educația de care ne bucurăm cu toții astăzi. Conacul în […]

Fost schit în Valea Mare, această biserică a fost zidită în anii 1678-1688 de jupân Necula și jupânița Ancuța, sub domnia voievodului Șerban Cantacuzino. Ca un element inedit, în pridvorul bisericii există o icoană de dimensiuni impresionante, adusă aici în 1960 de la Judecătoria Piteşti. Aceasta fusese expusă la Judecătorie, în faţa oamenilor, pentru ca ei să conștientizeze mai întâi judecata divină, în faţa judecăţii omeneşti. La vederea icoanei, unii dintre ei se împăcau. Tot aici se află crucea care marchează locul unde a fost înmormântat Liviu Rebreanu. La 1 septembrie 1944 a trecut la cele veșnice și a fost înhumat în cimitirul acestei biserici care fusese restaurată şi datorită lui. După câteva luni, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate de familie la cimitirul Bellu, alături de Eminescu şi Caragiale.